Nu este chiar o rețetă de cozonac tradițional de la Moldova, însă-i făcut de nevastă-mea (care-i moldoveancă), deci zic eu că se califică la această denumire.
Ce vă trebuie?
Pentru patru cozonaci “normali”, o să aveți nevoie de:
- 4 cuburi mici de drojdie (Pakmaya);
- 10 ouă;
- 1 pachet (250 g) margarină cu 80% grăsime;
- 330 mL kefir sau lapte bătut;
- 2 căni (~ 400 g) zahăr;
- 4 plicuri de zahăr vanilat;
- Un praf de sare;
- 2 kg făină albă (000 sau “trei nule” cum îi zicea mai demult);
- Ulei de floarea soarelui – nu este o cantitate exactă – funcție de cât se poate încorpora în aluat.
Cum procedați?
Se ia un lighean mare (sau un vailing dacă sunteți agnițeni sau pe-aproape) și se răstoarnă în el toate ingredientele, mai puțin făina și uleiul.
Se pune ligheanul la foc mic și se mestecă bine (cu mâna) toate ingredientele, până când se încorporează drojdia și se dizolvă zahărul. Nu trebuie încălzit prea tare – temperatura trebuie să fie suportabilă la mână, deci 40 – 45 ˚C max.
Odată omogenizat maglavaisul, se adaugă făină (mai întâi 1 kg, apoi restul treptat, în porțiuni mici) și ulei și se începe frământatul. Manual, ca să-l simțiți. Și faceți și puțin sport cu ocazia asta. Când obțineți un aluat elastic, acoperiți vailingul cu un ștergar curat și puneți-l într-un loc mai cald și ferit de curenți. Nevastă-mea îl pune sus pe bufetul din bucătărie, bufet poziționat lângă aragaz. Așteptați să crească aluatul, care ar cam trebui aproape să-și dubleze volumul. Dacă nu crește, ghinion. N-o să vă iasă cozonacul. Sau o să vă iasă dar n-o să-l puteți mânca.
Cât crește aluatul vă puteți ocupa de umplutură. Puteți face cozonac cu nucă (nucă măcinată, cacao, zahăr, lapte – la ochi și pe gustate) ori cu rahat (evident, rahat tăiat în cuburi). Sau și cu nucă și cu rahat – asta când nu aveți nici nucă suficientă, nici rahat suficient.
Odată crescut aluatul, îl împărțiți în patru sferuri. Sferturile trebuie să fie egale între ele 
. Ungeți blatul de lucru cu ulei și întindeți aluatul. Puneți umplutura, rulați și apoi așezați cozonacii incipienți în tăvi (ălea vechi din tablă neagră, moștenire de la bunica sau străbunica) în prealabil unse cu margarină. Pe fundul tăvilor nu uitați să puneți o bucată de hârtie de copt decupată exact pe forma fundului. Asta vă ajută să nu-l ardeți (prea tare) și să-l scoateți mai ușor din tavă. Tăvile nu trebuie să fie prea pline (cam 50 – 60%), pentru că o să mai lăsați cozonacii să crească și în tavă (vreo 30 de minute, o jumătate de oră – cel mult ).
Între timp preîncălziți cuptorul la 180 ˚C (cuptor pe gaz, fără convecție).
Când au crescut suficient cozonacii, îi ungeți pe deasupra cu ou bătut și-i zvârliți în cuptorul încins. Cam într-o oră (prima tură) ar trebui să fie făcuți. Dacă mai puneți o tură de cozonaci în același cuptor, cei din urmă vor fi gata ceva mai repede (40 – 45 minute). Știți că s-au făcut după testul cu scobitoarea (ori frigăruia de lemn). Ar mai fi un semn că-s gata, dar atunci sunt “foarte gata”: când miroase lejer a ars ori iese fum abundent din cuptor.
Îi scoateți din cuptor, îi răsturnați pe un fund de lemn și-i coperiți cu un ștergar curat. Lăsați-i să se răcească. Nu îi tăiați cât sunt încă fierbinți. Dacă vi-i poftă, rupeți o bucată, ori căutați un cui în care să vă puneți pofta.
După ce s-au răcit, dacă nu-i puneți imediat la dispoziția flămânzilor, înfășați-i în folie alimentară să nu se usce.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!