Cum vă spuneam și în postarea anterioară, înainte de a găti o pastramă de berbec, oaie, berbecuț, batal, cârlan, ori cum s-o mai fi numind, lăsați-o “la muiat” preț de 2 – 3 zile în vin alb, așa cum am procedat eu cu trei minunate bucăți de mușchi de berbecuț, colectate de pe lângă șira spinării și marinate bine. Nu le-am marinat eu, erau gata fezandate, dar dacă le-aș fi marinat, cu siguranță că aș fi apelat la una din cele trei variante iscusit povestite de Costăchel aici și aici.
Dacă am scăpat de așteptarea pricinuită de marinare, am zis că n-o fi foc dacă aș uita pastrama vreo 48 de ore în frigider, înecată în vin.
Am scurs-o de vinul amestecat cu condimente și zemurile izvorâte din pastramă, vin pe care nu l-am băut, dar nici nu l-am zvârlit, am crestat-o ușor pe ambele părți, cât să nu se încovoaie la foc, apoi am aruncat-o într-o tigaie antiaderentă ușor unsă cu o lingură de ulei de măsline.
Am rumenit pastrama la foc iute, preț de 6 – 8 minute, întorcând-o conștiincios pe toate părțile. Ca să nu sară lichide încinse și unsuroase prin toată bucătăria, am avut grijă să pun un capac deasupra tigăii. N-au sărit stropi și nici n-a sărit nimeni cu gura pe mine.
Odată rumenit mușchiulețul, am trecut la faza a doua a operațiunii, cea de înăbușire. Am redus focul, lăsându-l undeva la mediu spre molcom și am turnat pe pastrama încinsă vinul în care a stat (parcă v-am zis că nu trebuie aruncat?).
Am acoperit din nou tigaia și am lăsat să fiarbă încetișor conținutul preț de vreun sfert de ceas, după care, cu capacul pus pieziș, am mai lăsat vreo 10 minute să se evapore zemurile până la caramelizare. În tot ăst timp am mai învârtit carnea prin tigaie, ca s-o prindă căldura și abureala pe toate părțile.
Deși ar fi mers pe lângă un boț de mămăligă, am pus din timp câțiva cartofi în cuptor, împachetați în folie de aluminiu. Ca aici. Aveți grijă să puneți din timp cartofii la copt. Funcție de mărime, coacerea lor durează între 90 și 120 de minute.
Odată cartofii copți, îi puteți garnisi cu unt și o pișcătură de sare, cu iaurt, cu smântână, ori chiar cu un sos de usturoi cu iaurt, a cărui facere o puteți afla de aici.
Tradițional, pastrama de oaie ne duce cu gândul la must ori la tulburel. Cum nu mă dau în vânt după aceste semifabricate, preferând produsul finit, eventual și cu termenul de garanție depășit ( 
), am zis că un cupaj roșu tânăr s-ar potrivi cel mai bine. Neavând la îndemână un zaibăr oltenesc, am turnat în pahare ce-am găsit:
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!